RezumatIncidenţa fracturilor de fragilitate ale pelvisului creşte rapid. Caracteristicile acestor fracturi sunt diferite de întreruperile de inel pelvin la adulţi. Fracturile de fragilitate pelviene sunt consecinţa unei traume de mică energie la pacienţi cu scădere importantă a densităţii minerale osoase. Ca urmare a unui model persistent de alterare a distribuţiei masei osoase la nivelul sacrumului, apar alte morfologii de fracturi osoase decât în cazul adulţilor tineri. Simptomul principal este durerea imobilizantă la nivel lombar, fesier, în regiunile inghinală şi/sau a simfizei pubiene. Imaginile radiologice convenţionale şi computerul tomograf vor revela prezenţa şi localizarea fracturilor la nivelul inelului pelvin anterior şi posterior. O nouă clasificare cuprinzătoare distinge 4 categorii de instabilitate. Primul criteriu este cel mai important, deoarece indică şi tipul de tratament preferenţial. Cel de-al doilea criteriu, care determină subtipurile celor patru categorii, este localizarea instabilităţii la nivelul inelului pelvin posterior. Acest criteriu indică tipul de procedură chirurgicală ce trebuie efectuată. Atunci când este ales tratamentul chirurgical, procedura aleasă ar trebui să fie cât mai puţin invazivă cu putinţă. Au fost dezvoltate diverse tehnici percutane sau de fixare mai puţin invazivă a inelului pelvin posterior. Sunt prezentate avantajele şi limitările acestora -sacroplastie, osteosinteză ileosacrată cu şurub, plasare de ciment, fixare internă transiliacă, osteosinteză transsacrată, fixare lombopelvină. Fracturile inelului pelvin anterior necesită de