Scop: De a explora literatura de specialitate actuală în ceea ce priveşte conceptele imposibilităţii de salvare şi al chirurgiei de salvare, în vederea identificării elementelor cheie pentru reducerea ratei de imposibilitate de salvare şi îmbunătăţirii rezultatelor, precum şi a verificării existenţei unei justificări pentru centralizarea pacienţilor care suferă complicaţii postoperatorii. Descoperiri recente: Este tot mai cunoscută necesitatea evaluării şi estimării ratei imposibilităţii de salvare la nivel de instituţii, regional şi naţional. Numeroşi factori influenţează imposibilitatea de salvare, iar toţi aceştia ar trebui luaţi în considerare şi analizaţi individual. Chirurgia de salvare reprezintă unul dintre aceşti factori. Chirurgia de salvare presupune un context de tratament chirurgical de urgenţă. Concluzii: Măsurarea ratei de imposibilitate de salvare ar trebui să devină un standard în programele de îmbunătăţire a calităţii. Implementarea tuturor factorilor clinici şi organizatorici implicaţi este cheia obţinerii unor rezultate mai bune. Gradul de pregătire pentru chirurgia de salvare reprezintă un pilon principal în acest proces. Centralizarea datelor privind managementul, auditul şi comunicarea este la fel de importantă precum centralizarea pacienţilor.