Ansamblul arheologic analizat în acest studiu provine din situl preistoric pluristratificat de la Șoimești – Merez (jud. Prahova). Piesele au fost descoperite în nivelurile de locuire atribuite perioadei timpurii a epocii bronzului și într-un mormânt de inhumație. Din os au fost confecționate mai ales vârfuri, urmate de falange perforate, dăltițe și un ac, în timp ce din corn a fost confecționată o daltă, iar din dinte, un racloir și un pandantiv. În mormânt, alături de alte piese de inventar funerar (vase, inel de argint, artefacte de cupru), au fost depuse pandantive de dinte de mamifere, alături de mărgele circulare de cochilie de bivalvă / scoică și tubulare de cochilie de scafopod. Toate piesele au fost analizate atât macroscopic, cât și microscopic, cu scopul de a reconstitui schemele tehnologice de transformare ale materiilor prime, precum și modalitățile de utilizare sugerate de modul de dezvoltare al uzurii. În final, pornind de la tipologia pieselor descoperite în situl preistoric de la Șoimești, am căutat să identificăm analogii în contexte culturale contemporane.