Introducere. Pneumotoraxul, piopneumotoraxul şi pneumomediastinul reprezintă entităţi rare, dar severe în cadrul patologiei respiratorii pediatrice. Ele se asociază de cele mai multe ori infecţiilor pulmonare severe cu germeni multirezistenţi şi sunt o importantă cauză de morbiditate la copil, fiind, de cele mai multe ori, urgenţe medicale. Material şi metodă. Obiectivul studiului a fost de a analiza retrospectiv, pe o perioadĂ de 4 ani, din punct de vedere etiologic, clinic, paraclinic şi al tratamentului, un grup de 48 de copii internaţi şi trataţi în spitalul SCUC "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti cu diagnostic de pneumotorax, piopneumotorax sau pneumomediastin. Au fost excluşi pacienţii cu pneumotorax traumatic. Rezultate. Etiologia principală a fost reprezentată de pneumonie, urmată de pneumotoraxul spontan primar, malformaţiile congenitale (în special cele de tub digestiv), precum şi astmul bronşic. Frecvenţa pneumoniilor este de 42,48%, iar, în cazurile în care agentul etiologic a fost determinat, cel mai frecvent, pneumoniile au fost pneumococice. Lotul a cuprins şi 2 cazuri de tuberculoză pleuro-pulmonară şi câte un caz cu chist hidatic, sindrom Marfan, fibroză chistică, aspiraţie de corp străin, limfom şi pneumonie cu Pneumocystis jirovecii. Dispneea şi durerea toracică au dominat tablou clinic. Conduita terapeutică a fost dictată de etiologie. Ea a cuprins oxigenoterapie simplă în pneumotoraxul de mici dimensiuni, drenaj pleural în cel masiv şi drenaj pleural şi antibioterapie cu spectru larg în cazurile de piopneumotorax. S-a considerat necesară instituirea drenajului pleural la 64,29% dintre copii, dintre care 52% dintre cei cu pneumotorax, şi tuturor pacienţilor cu piopneumotorax. Durata menţinerii drenajului pleural a variat între o zi şi 35 de zile pentru pneumotorax, cu mediana de 6 zile, respectiv între o zi şi 32 de zile, cu mediana de 19 zile pentru piopneumotorax. Durata medie de spitalizare a pacienţilor a fost de 16 zile. Concluzii. Pneumotoraxul este rar în practica zilnică, însă poate reprezenta o urgenţă pediatrică majoră. Tratamentul are ca obiective asigurarea expansiunii complete a plămânului şi prevenirea recidivelor. Managementul este diferit în funcţie de etiologie si gravitate. Oxigenoterapia este foarte importantă, ea crescând de patru ori rata reabsorbţiei. Prognosticul, de cele mai multe ori, este bun, pacienţii vindecându-se de cele mai multe ori fără sechele; în pneumotoraxul spontan primar, recurenţele sunt însă frecvente.