NATO’s Internal Deepening, Endurance, and Expansion: Economic Incentives and Gains as an Explanatory Complement to Realist Alliance Theory

Abstract

NATO endured the end of the Cold War in 1991, its members deepened their commitment to the alliance, and it expanded considerably. Its survival fundamentally challenges the logic of realism, prompting two essential questions. First, is it possible to salvage realist alliance theory in the face of its apparent failure to explain NATO's continuing operation? This article contends that realism is repairable and salvageable in this context. Second, if realism is still a viable argument about NATO's endurance, how can it explain it? This article adds a complementary and still-missing explanation to realism based on economic incentives and gains. It argues that economic considerations such as the high cost and complexity to research, design, develop, and produce cost-efficiently modern, sophisticated, and technically complex weapon systems represented a substantial financial undertaking for NATO's great power members. The unparalleled economic burden prompted allies to pull resources together instead of seeking security unilaterally or through other alignment alternatives. The economic imperative of the modern defense industry is an essential and overlooked variable among realist and non-realist perspectives. Economic incentives affected in unprecedented ways the strategic calculus of NATO's great powers and, thus, causes their increased commitment to the alliance, its endurance, and expansion.

Reconceptualizarea politicii de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene. Scenarizarea rolului armatei europene

“…Oferind și o analiză asupra poziţiilor oficiale ale unor lider europeni în raport cu tratatele în vigoare și obiectivele viitoare proiectate de către statele membre, materialul elaborat completează astfel fundamentul premergător metodei de cercetare propuse. 4. Starea Uniunii: valori resimţite și proiecţii avizate în ceea ce privește securitatea și apărarea comună a Uniunii Europene Acest capitol cuprinde componenta practică, exploratorie a lucrării și prezintă atât o secţiune de analiză calitativă, cât și una cantitativă.…”

“…Însă în ciuda numeroaselor sale realizări, progresele în materie de apărare au fost extrem de lente comparativ cu alte domenii, aceste preocupări fiind mereu lăsate în mare parte în sarcina NATOconsiderată adecvată și suficientă pentru acest tip de misiuni. Însă în contextul în care nu toate statele membre ale Uniunii Europene făceau parte și din Alianţa Nord Atlantică, conflictele din zona balcanică (1992 -1999) 4 au adus din nou în prim plan necesitatea Uniunii Europene de a dispune de o capacitate militară autonomă, fără a mai fi nevoită să se bazeze pe asistenţa NATO. Chiar și așa, când această necesitate a fost abordată cu un nivel sporit de importanţă, eforturile consultărilor n-au rezultat decât în constituirea unor agenţii de apărare sau a unor grupări de luptă menite să poată desfășura rapid un număr limitat de personal militar.…”