Chirurgia, 112 (2), 2017 97
RezumatÎn ultimele trei decenii am observat o creştere a frecvenţei depistării şi evaluării leziunilor chistice pancreatice (PCL). Acestea prezintă o paletă variată de trăsături imagistice şi clinice. Diagnosticul şi diferenţierea leziunilor chistice pancreatice este deosebit de importantă, din cauza riscului concret de malignizare. Principalul motiv al acestei lucrari este conştientizarea existenţei acestor leziuni şi folosirea extinsă a modalităţilor imagistice cu secţiuni transversale, tehnică aflată într-o continuă dezvoltare (1). De obicei, PCL sunt diagnosticate din întâmplare în timpul investigării unor dureri abdominale independente şi nespecifice folosind proceduri imagistice obişnuite, CT sau IRM. Leziunile chistice pancreatice reprezintă o colecţie eterogenă histologică, care poate avea un spectru larg de diagnostice de la complet benign la potenţial malign, la carcinom in situ şi până la invaziv (2,3). În 1978, Compagno şi Oertel au fost primii care au observat distincţia crucială între neoplaziile chistice seroase şi mucinoase ale pancreasului şi au explicat importanţa identificării neoplaziilor mucinoase din cauza potenţialului lor malign latent sau evident (4,5). De atunci, interesul pentru PCL a crescut semnificativ, mai ales după ce a fost identificată importanţa şi prevalenţa neoplaziilor papilare mucinoase intraductale (IPMN). În prezent, PCL reprezintă o provocare frecventă şi dificilă în practica clinică, datorită creşterii detectării acestora la pacienţi asimptomatici şi a lipsei de înţelegere a aspectelor care ţin de comportamentul biologic al acestor neoplazii. Diferenţele importante în ceea ce priveşte rezultatul lor final şi identificarea acestora tot mai frecventă au plasat neoplaziile în atenţia chirurgilor, anatomopatologilor, gastroenterologilor, Abbreviations: