Context: Pancreatita cronică este o pierdere progresivă a funcţiei pancreatice exocrine şi endocrine. Intervenţiile chirurgicale sunt necesare în cazurile de durere insuportabilă, obstrucţie biliară sau intestinală, complicaţii cauzate de pseudochisturi sau fistule pancreatice. Obiectiv: Evaluarea rezultatelor managementului chirurgical al pancreatitei cronice, într-o monitorizare pe termen lung. Metode: Am urmărit pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru pancreatită cronică, în perioada 2006-2017. Au fost înregistrate complicaţiile procedurilor şi demografia. Pentru evaluarea controlului durerii a fost utilizată scala analog vizuală. Pentru evaluarea calităţii vieţii am aplicat un chestionar cu 12 puncte. Rezultate: Şaizeci şi cinci de pacienţi au fost incluşi în studiu. Perioada medie de urmărire a fost de 60,26 luni. Tipurile de intervenţii chirurgicale au fost următoarele: pancreatojejunostomie laterală-20 de pacienţi, chisto-jejuno anastomoză pe ansă în Y-22 de pacienţi, chisto-gastrostomie transgatrică-7 pacienţi, procedura Frey şi hepatojejunostomie-1 pacient, pancreatojejunostomie laterală şi chisto-gastrostomie-1 pacient, pancreatojejunostomie laterală şi hepatojejunostomie-7 pacienţi, chistojejuno anastomoză şi hepatojejunostomie-2 pacienţi. Nu au fost înregistrate cazuri de decese perioperatorii. În 5 cazuri s-a constatat existenţa fistulei pancreatice, toate aceste cazuri urmând un management neoperator. Din cei 65 de pacienţi incluşi în studiu, 39 au răspuns la chestionare. Scorurile medii obţinute în urma aplicării Chirurgia, 114 (3), 2019 www.revistachirurgia.ro 369