Introducere: Piciorul diabetic este o entitate patologică complexă caracterizată prin totalitatea modificărilor care apar la nivelul piciorului în timpul evoluţiei bolii diabetice. Acest studiu vizează elaborarea unui algoritm de tratament pentru pacienţii cu leziuni predominant arteriopate ale piciorului diabetic, cu scopul de a reduce numărul de intervenţii debilitante şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii. Material şi Metodă: Au fost analizati un număr de 188 de pacienţi internati la Clinica de Chirurgie I a Spitalului Clinic Dr. I. Cantacuzino, în anul 2017, cu leziuni ale piciorului diabetic predominant arteriopat, pe baza mai multor criterii de includere / excludere. Rezultate: În funcţie de tipul de leziune a piciorului, majoritatea pacienţilor au avut diagnosticul de gangrenă umedă a degetului / degetelor (51,06%), urmată de gangrena ischemică a degetului / degetelor (40,4%), intervenţiile chirurgicale efectuate asupra acestor tipuri de leziuni 73,9% dintre cazuri au constat din amputaţii minore (amputaţia transmetatarsiană a piciorului/a degetelor). Concluzii: Algoritmul de tratament dezvoltat ca rezultat al acestui studiu reprezintă o soluţie fezabilă de tratament pentru patologia