Fortificația liniară Valul lui Traian de Sus reprezintă unul dintre monumentele arheologice cele mai importante de pe teritoriul Republicii Moldova. Spre deosebire de alte obiective arheologice reprezentative, această impunătoare amenajare de pământ, cu o lungime de cca 120 km, care străbate transversal întreg spațiul pruto-nistrean, de la Leova, pe râul Prut, până la Copanca, pe râul Nistru, este încă insuficient cercetată și cunoscută. În luna septembrie 2019, cu ocazia construcției drumului M3 (porțiunea Porumbrei-Cimișlia), care urma să intersecteze Valul lui Traian de Sus pe sectorul dintre satele Gradiște și Coștangalia, r-nul Cimișlia), echipa mixtă a Agenției Naționale Arheologice și a Universității de Stat din Moldova au realizat cercetări arheologice preventive. Rezultatele obținute sunt în măsură să completeze sau chiar să corecteze informațiile mai vechi, dar fără să fi fost descoperite materiale cu privire la datarea acestei importante fortificații liniare, problema urmând a fi rezolvată în viitor.
This year, 2021, on July 3, the researcher Anatol Eremia turns 90 years old. He is the personality who remained faithful during his entire scientific career to the Institute of Romanian Philology “Bogdan Petriceicu-Hasdeu“, in its various forms of existence so far. He dedicated his life to onomastics research, demonstrating a special predilection for the phenomena of toponymy. Evolving in his career at all levels of the academic hierarchy, from laboratory in the field of Onomastics to scientific coordinator and scientific consultant, he managed to gather scientific information and make relevant analyzes by publishing 25 monographs, dictionaries, guides and 465 scientific articles and popularization of science. Among the most famous works signed by Anatol Eremia are: Names of localities. Toponymy study, 1970; The secrets of geographical names, 1986; The unity of the Romanian onomastic patrimony, 2001; Cahul in time and space, 2007; Chisinau. History and current affairs, 2012; The Romanian toponymic treasure. Republic of Moldova. Cantemir area, 2016; Leova. Localities, people, traditions, 2018 etc. His contribution is not limited to actual research or training of qualified staff in the field. He has had and continues to work in several commissions, councils, editorial boards dealing with issues of onomastics (toponymy, anthroponymy): UN Expert Group for Standardization of Geographical Names of International Circulation, Scientific Council of the Institute of Romanian Philology, Interdepartmental Commission for Study the state and development of the Romanian language, the Republican Commission for the regulation and protection of national onomastics, the Commission for the regulation of urbanism of Chisinau, the Editorial Board of the dedicated journal. Anatol Eremia is a patrimonial personality for onomastic and toponymic research, who became, in time, a “guardian” of toponymy, as he had once been a “guardian” in the Romanian school of Cahul.
Rezumat: În acest articol vom analiza starea de hipnoză din perspectiva dreptului penal. Totodată este abordată hipnoza, că starea psihologică specială, și legătura acesteia cu instituţiile dreptului penal. Analiza starea de hipnoză va fi realizată sub două aspecte. În primul rând, vom analiza problemele ce se referă la calificarea infracţiunii săvârșite asupra unei persoane hipnotizate. În cazul dat, hipnoza va fi privită în calitate de metodă de săvârșire a infracţiunii. În al doilea rând, ne-am propus să analizăm încadrarea juridico-penală a stării de hipnoză în cazul comiterii infracţiunii de către o persoană hipnotizată. Dat fiind faptul, că în dreptul penal actual lipsește încadrarea clară a stării de hipnoză, s-au conturat două opinii diferite, referitoare la aspectul dat, potrivit cărora aceasta reprezintă o stare de iresponsabilitate sau o formă de manifestare a constrângerii psihice aplicată asupra celui care comite fapta prejudiciabilă. Tema respectivă necesită o abordare aprofundată deoarece în practică astfel de cazuri se întâlnesc tot mai frecvent, iar lacunele legislative, în sensul dat, creează dificultăţi. La final, vom veni și cu unele propuneri de lege-ferenda în legislaţia din Republica Moldova.
Рецензенты: Берека В.Е. -доктор педагогических наук, профессор, ректор областного института последипломного педагогическог о образования (г. Хмельницкий, Украина); Сиротюк В.Д. -доктор педагогических наук, профессор, заведующий кафедры методики обучения физики и астрономии Национального педагогического университета имени М.П. Драгоманова (г. Киев, Украина); Отилия Дандара -доктор педагогических наук, профессор, проректор Молдавского государственного университета (г. Кишинев, Молдова). Под общей редакцией проф. П.С. Атаманчука
scite is a Brooklyn-based organization that helps researchers better discover and understand research articles through Smart Citations–citations that display the context of the citation and describe whether the article provides supporting or contrasting evidence. scite is used by students and researchers from around the world and is funded in part by the National Science Foundation and the National Institute on Drug Abuse of the National Institutes of Health.
customersupport@researchsolutions.com
10624 S. Eastern Ave., Ste. A-614
Henderson, NV 89052, USA
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.
Copyright © 2025 scite LLC. All rights reserved.
Made with 💙 for researchers
Part of the Research Solutions Family.