Obiective. Acest proiect de cercetare vizează evidenţierea efectelelor diabetului asupra evoluţiei postoperatorii în cazul pacientelor care au suferit reconstrucţie mamară. Materiale şi metodă. Pentru realizarea studiului a fost elaborată o bază de date în care au fost incluse pacientele care au beneficiat de tratament reconstructiv în Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" pe o perioadă de 10 ani. Rata complicaţiilor postoperatorii, tipul acestora, precum şi tehnicile operatorii utilizate au fost analizate în sensul obţinerii informaţiilor relevante statistic cu privire la impactul pe care îl are diabetul zaharat asupra prognosticului postoperator al acestor paciente. Rezultate. În urma prelucrării şi interpretării datelor statistice, studiul arată că durata totală de spitalizare este crescută în rândul pacientelor diabetice care au suferit reconstrucţie mamară. De asemenea rata complicaţiilor este mult crescută în cazul acestui subgrup faţă de pacientele fără tulburări metabolice. Discuţii. Complicaţiile caracteristice pacienţilor diabetici se regăsesc şi în cadrul lotului studiat, includerea medicului diabetolog în cadrul echipei terapeutice reprezentând un avantaj în ceea ce priveşte obţinerea unor rezultate bune şi de durată. Anticiparea eventualelor complicaţii, precum şi identificarea precoce a acestora în momentul în care au apărut reprezintă un element extrem de important care poate influenţa într-un mod pozitiv evoluţia postoperatorie. Concluzii. Debutul tratamentului reconstructiv în cazul pacientelor diabetice trebuie să fie precedat de o reevaluare metabolică cu scopul obţinerii unei stări de echilibru, care să constituie fundaţia unui tratament reconstructiv eficient. Identificarea şi tratarea precoce a complicaţiilor septice a reprezentat soluţia salvatoare în cazul acestor paciente.