Scop: De a evalua în spitalul autorilor dacă la pacienţii cu ciroză şi hipertensiune portală cu colelitiază simptomatică tratamentul prin colecistotomie combinată cu Armillarisin A ar aduce noi beneficii. Metode: Şaizeci şi unu de pacienţi cu ciroză şi hipertensiune portală cu boală litiazică veziculară simptomatică trataţi pentru colelitiază fie prin colecistotomie combinată cu Armillarisin A (grupul A), fie prin colecistectomie (grupul B), în perioada februarie 2007 -martie 2011, au fost analizaţi retrospectiv. Aceşti pacienţi erau concomitent trataţi pentru varice esofagice. Au fost analizate datele operatorii relevante, modificările apărute la nivelul analizelor de sânge, complicaţiile postoperatorii şi simptomatologia. Rezultate: Nu au existat diferenţe semnificative între grupul A şi grupul B în ceea ce priveşte durata operaţiei, pierderea intraoperatorie de sânge, timpul până la reluarea dietei postoperator şi durata spitalizării (P > 0.05). Profilul biochimic al funcţiei hepatice şi scorul Child-Pugh la 2 săptămâni şi o lună după operaţie au fost ambele semnificativ mai mici în grupul A comparativ cu grupul B (ALT, 0.008, 0.011; AST, 0.006, 0.003; scorul Child-Pugh, 0.010, respectiv 0.016). Totuşi, la 6 luni postoperator, modificările nu au fost semnificative statistic (P > 0.05). Cu excepţia recurenţei litiazei biliare şi a infecţiilor de plagă, incidentele sau complicaţiile postoperatorii incluzând fistule biliare, insuficienţă hepatică şi infecţia subfrenică au prezentat diferenţe semnificative între cele două