Despre articolCuvinte-cheie: sociolingvistică comunități românofone ortografie Rezumat În studiul de față ne ocupăm dintr-o perspectivă preponderent sociolingvistică de sistemele de scriere create de-a lungul timpului pentru reprezentarea grafică a variantei limbii române vorbite de comunitatea românofonă din Serbia de est. Urmărim în special ce influențează alegerea unui alfabet (latin sau chirilic), a unor convenții ortografice și a unui sistem de scriere și cum se corelează această alegere cu atitudinea ideologică (reintegraționistă sau independentistă) a propunătorilor. În acest scop, analizăm sistemele ortografice utilizate pentru redarea vernacularei în "Vorba noastră", prima publicație în varianta locală (1945)(1946)(1947)(1948), și mai ales sistemele propuse în ultimii 20 de ani de membrii comunității angajați în dispute politice și lingvistice (Paun Es Durlić, Dragomir Dragić, Slavoljub Gacović, Ljubiša lu Boža Kići, Societatea "Gergina"). Analiza și compararea sistemelor demonstrează importanța factorilor ideologici, sociali și politici în crearea și impunerea unei ortografii pentru un idiom nescris.
PreliminariiCrearea, impunerea sau reformarea unui sistem de scriere și a unei ortografii pentru un idiom nu sînt niciodată o întreprindere neutră, aseptică și lipsită de conflicte. Pentru limba română, mărturie stau, de exemplu, multiplele și variatele controverse privind introducerea scrierii cu alfabet latin în secolele XVIII-XIX sau nesfîrșitele polemici și revolte create de reintroducerea grafemului ‹â› în 1993. Definirea ortografiei ca simplă convenție se dovedește astfel insuficientă; un anume sistem de scriere nu doar reprezintă grafic elementele vorbirii sau servește la decodarea unui mesaj scris, ci e întotdeauna încărcat ideologic.Ideologia (sau, mai frecvent, ideologiile concurente) din spatele alegerii unui anumit sistem de scriere sînt cu atît mai evidente în cazul elaborării unei ortografii pentru un idiom încă nescris. Alegerea pe care o face o comunitate cu privire la modul în care își va reprezenta vizual limba e și o decizie asupra felului în care își va reprezenta identitatea (Unseth, 2008, p. 1), nu doar în interiorul comunității, ci și la nivel național sau internațional. Analizînd sistemele ortografice propuse pentru redarea grafică a vernacularei folosite în Haiti (kreyòl), Schieffelin & Doucet (1994) observă că, departe de a fi întemeiate pe o investigare strict științifică a faptelor lingvistice, ele sînt produse culturale care (re)prezintă diferit identitatea haitiană postcolonială (mai aproape sau mai departe de cea franceză), în funcție de anumite interese sociale și politice ale taberelor și ideologiilor concurente. De altfel, prioritatea factorilor sociali, politici sau religioși asupra celor pur lingvistici, funcționali e bine documentată în cazul unor sisteme grafice create de și pentru diverse comunități și idiomuri, precum