Este estimat că un procent important, de până la 90%, din pacienţii cu insuficienţa renală cronică dezvoltă hiperparatiroidism secundar (HPS). Cu toate că boala prezintă multiple manifestări, cea mai importantă caracteristică patologică, din punctul de vedere al mortalităţii crescute, e reprezentată de calcificările ectopice arteriale, miocardice şi valvulare cardiace. Acestea sunt progresive şi conduc la hipertensiune arterială, hipertrofie ventriculară stângă, blocuri atrio-ventriculare, angină pectorală şi infarct miocardic. Aşadar riscul evenimentelor cardio-vasculare este mult crescut. Eşecul terapiei medicamentoase în a stăpâni progresia bolii reprezintă o indicaţie pentru paratiroidectomie. In HPS sunt afectate toate glandele paratiroide, de aici necesitatea de a decela intraoperator 4 glande, prin explorare cervicală bilaterală. Totuşi, având în vedere posibilitatea unor localizări ectopice a acestor glande cât şi eventualitatea unora supranumerare, este de dorit a avea preoperator o hartă imagistică cât mai exactă, evitând astfel riscul recurenţei postoperatorii. Investigaţiile imagistice disponibile sunt reprezentate de ecografia regiunii cervicale, scintigrafia paratiroidiană şi de cele de linia a doua-examinare CT sau RMN. Dacă în hiperparatiroidismul primar, unde există un singur adenom paratiroidian (sau două), rezultatele imagistice preoperatorii sunt satisfăcătoare, în HPS există destule cazuri în care imagistica nu evidenţiază toate cele patru glande paratiroide. Cuvinte cheie: paratiroide, hiperparatiroidism secundar, insuficienţa renală cronică, scintigrafie