Oraşul Slobozia de astăzi, aşezat pe malul stâng al râului Ialomiţa, in centrul Câmpiei Bărăganului, a apărut şi s-a dezvoltat în urma unui proces de transformare a unei aşezări săteşti mai vechi, care se numea Vaideei, atestată documentar abia în deceniul al doilea al secolului XVII.Seliştea satului Vaideei, aşezare domnească, se pare că a fost pustiită de invaziile turco -tătare în 1594, la începutul domniei lui Mihai Viteazul. Mărturiile documentare (destul de puţine) care s-au păstrat încep cu anul 1614. La această dată voievodul Radu Mihnea a dăruit marelui postelnic lanache Caragea seliştea satului ce se cheamă Vaideei din Judeţul Ialomiţa, tot şi cu tot hotarul , oricât împrejmuieşte vechiul hotar, pentru această mai sus -zisă sellşte s-a aflat domnească, a fost pustie, fără oameni încă din zilele răposatului Mihai Voievod, din primii ani ai domniei mele. la acel de-a] treilea an al domniei în Ţara Românescă, fac împreună atâta vreme, 20 de ani" 1 Pentru vatra acestui sat, abandonată de locuitorii ei. domnitorul acorda o " slobozie pe durata a trei ani pentru care om vrea să vină şi să trăiască în acea selişte, ce s-a zis mal sus, fie sârb, fie ungur, fie moldoveni, fie grec, sau din.ţara noastră, cine va fi om fără dajdie şi fără bir aici din Ţara Turcească sau din Ţara Ungurească sau din Ţara Moldovei... 2 Puţin mai târziu. în documentul din 12 ianuarie 1630. regăsim numele satului Vaideei scutit de dările domneşti şi populat". în document este amintită şi motivaţia pentru care domnitorul Leon Tomşa se preocupă de repopularea acestui sat ce aparţinea postelnicului lanache Caragea, aflat pe traseul unui drum comercial ce lega Transilvania de Dunăre, urmând firul lalomttéi: "întru aceea, Domnia mea l-am văzut ca pe un sat care a rămas pustiu şi este la câmp, în pustietate, şi pe acolo pe aproape nu sunt şi alte sate şi cum se abţin şi oameni răi, hoţi şi tâlhari de drumuri, de acel loc, iar Domnia mea am socotit împreună cu toţi 263 www.mnir.ro

Pentru o analiză complexă a ceramicii medievale, rezultată în urma cercetărilor arheologice, ar fi de dorit să avem în atenţie şi tipologia cuptoarelor de ardere, construite de meşterii olari. Informaţiile noastre asupra acestei categorii de instalaţii meşteşugăreşti le găsim, de regulă, în rapoartele de săpătură ale arheologilor. în general, aşa cum deseori s-a constatat, cuptoarele identificate şi dezvelite în timpul cercetărilor arheologice, de obicei "dispar, deoarece ele nu au caracterul unui obiect muzeografic, nu sunt considerate ansambluri arhitecturale, nu se păstrează in situ şi rareori sunt conservate sau transportate în muzee" 1 . Cuptoarele de ars ceramica, ce aparţin perioadei medievale româneşti, sunt descoperite în număr mic şi pentru studierea lor, a atelierelor de olari, a tehnologiei folosite de aceştia, nu dispunem de alte izvoare documentare, care să ne furnizeze mărturii directe. în acest context, subliniem importanţa descoperirii în vatra unei aşezări urbane medievale dispărute -Oraşul de Floci -, a celor două cuptoare de ars ceramica. De-a lungul a numeroase campanii de săpături arheologice, în acest sit a fost recoltată o mare cantitate de piese ceramice, ce sugera existenţa unor meşteşugari olari specializaţi. în vara anului 1997, cercetările arheologice întreprinse în zona vestică a necropolei nr.5, situată pe grindul nr. 2, au dezvelit resturilor a două cuptoare de ars ceramica, care au funcţionat, cu aproximaţie, la jumătatea secolului al XVII-lea, după cum indică studiul materialului ceramic descoperit în umplutura lor şi în jur, precum şi moneda găsită în strat în apropierea acestora. Cuptoarele au fost identificate la distanţa de 3 m. spre vest faţă de limita acestui vast cimitir din vatra oraşului, amplasate pe panta grindului, mărginit de unul din braţele albiei săpată de vechiului curs al Ialomiţei. Imediat după îndepărtarea primului strat de pământ vegetal, la adâncimea de circa -0,25m., a apărut în suprafaţa secţiunilor o mare cantitate de fragmente ceramice precum şi două zone învecinate, cu pământ ars la roşu, aflate la o distanţă de 5,25m. între ele, în lungul secţiunii orientată est-vest (fig. 1).Cuptorul nr.l. După îndepărtarea stratului de dărâmătură, s-a putut observa că primul cuptor, de formă circulară, a fost distrus complet de lucrările agricole, păstrându-se urma vetrei, puternic arsă, pe care s-a aflat o mare cantitate de cenuşe amestecată cu pământ şi fragmente mărunte ce proveneau de la forme ceramice diferite: străchini, farfurii, oale-cahlă, olane. Conturul vetrei păstra o formă uşor ovală cu dimensiunile de 1,55 m. χ 1,35 m, iar în mijlocul ei se mai păstra baza pilonului, oval în secţiune, cu diametrul maxim de 0,75 m., din lut cruţat, care avea rolul de a susţine grătarul sau placa perforată, pe care erau aşezate vasele în cuptor. Pilonul nu era situat în centrul suprafeţei vetrei, ci apropiat cu 0,15 m. de peretele nordic al cuptorului. în cursul cercetării s¬ a constatat că acest cuptor a fost amenajat peste o groapă care a tăiat, la rândul ei, jumătatea ...