Pentru o analiză complexă a ceramicii medievale, rezultată în urma cercetărilor arheologice, ar fi de dorit să avem în atenţie şi tipologia cuptoarelor de ardere, construite de meşterii olari. Informaţiile noastre asupra acestei categorii de instalaţii meşteşugăreşti le găsim, de regulă, în rapoartele de săpătură ale arheologilor. în general, aşa cum deseori s-a constatat, cuptoarele identificate şi dezvelite în timpul cercetărilor arheologice, de obicei "dispar, deoarece ele nu au caracterul unui obiect muzeografic, nu sunt considerate ansambluri arhitecturale, nu se păstrează in situ şi rareori sunt conservate sau transportate în muzee" 1 . Cuptoarele de ars ceramica, ce aparţin perioadei medievale româneşti, sunt descoperite în număr mic şi pentru studierea lor, a atelierelor de olari, a tehnologiei folosite de aceştia, nu dispunem de alte izvoare documentare, care să ne furnizeze mărturii directe. în acest context, subliniem importanţa descoperirii în vatra unei aşezări urbane medievale dispărute -Oraşul de Floci -, a celor două cuptoare de ars ceramica. De-a lungul a numeroase campanii de săpături arheologice, în acest sit a fost recoltată o mare cantitate de piese ceramice, ce sugera existenţa unor meşteşugari olari specializaţi. în vara anului 1997, cercetările arheologice întreprinse în zona vestică a necropolei nr.5, situată pe grindul nr. 2, au dezvelit resturilor a două cuptoare de ars ceramica, care au funcţionat, cu aproximaţie, la jumătatea secolului al XVII-lea, după cum indică studiul materialului ceramic descoperit în umplutura lor şi în jur, precum şi moneda găsită în strat în apropierea acestora. Cuptoarele au fost identificate la distanţa de 3 m. spre vest faţă de limita acestui vast cimitir din vatra oraşului, amplasate pe panta grindului, mărginit de unul din braţele albiei săpată de vechiului curs al Ialomiţei. Imediat după îndepărtarea primului strat de pământ vegetal, la adâncimea de circa -0,25m., a apărut în suprafaţa secţiunilor o mare cantitate de fragmente ceramice precum şi două zone învecinate, cu pământ ars la roşu, aflate la o distanţă de 5,25m. între ele, în lungul secţiunii orientată est-vest (fig. 1).Cuptorul nr.l. După îndepărtarea stratului de dărâmătură, s-a putut observa că primul cuptor, de formă circulară, a fost distrus complet de lucrările agricole, păstrându-se urma vetrei, puternic arsă, pe care s-a aflat o mare cantitate de cenuşe amestecată cu pământ şi fragmente mărunte ce proveneau de la forme ceramice diferite: străchini, farfurii, oale-cahlă, olane. Conturul vetrei păstra o formă uşor ovală cu dimensiunile de 1,55 m. χ 1,35 m, iar în mijlocul ei se mai păstra baza pilonului, oval în secţiune, cu diametrul maxim de 0,75 m., din lut cruţat, care avea rolul de a susţine grătarul sau placa perforată, pe care erau aşezate vasele în cuptor. Pilonul nu era situat în centrul suprafeţei vetrei, ci apropiat cu 0,15 m. de peretele nordic al cuptorului. în cursul cercetării s¬ a constatat că acest cuptor a fost amenajat peste o groapă care a tăiat, la rândul ei, jumătatea ...

No abstract

RezumatCercetările arheologice de salvare întreprinse în intervalul august 1991 -iulie 1993 pe malul stâng al pârâului Pasărea, în zona cuprinsă între pădurea Brăneşti şi cătunul Vadu-Anei, au avut drept obiectiv descărcarea de sarcină istorică a unei suprafeţe de cca. 60.000 m 2 afectată de lucrările de construcţie ale viitoarei autostrăzi Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul Bucureşti-Fundulea.Descoperirile arheologice atestă o lungă perioadă de vieţuire, din epoca neolitică până în secolul XVIII. Necropola medievală a fost identificată chiar din prima zi a şantierului de salvare, datorită lucrărilor mecanice de excavare în limita nordică a fossei viitoarei autostrăzi, prin descoperirea unui mormânt (M. 1) datat cu monedă în secolul al XVI-lea. Deoarece zona necropolei se afla sub intersecţia a două drumuri de şantier, cât şi în aria sarcinilor de lucru a excavatoarelor din vecinătate, au fost trasate secţiuni de sondaj (S.I, S.II, S.XV.) care au dat informaţii despre limitele necropolei şi s-au deschis suprafeţe mici cu caracter de sondaj (D, E, F, G, H). Stratigrafia necropolei a fost distrusă de lucrările de decapare ale şantierului autostrăzii.Aşa cum apar dispuse în planul general, aglomerarea de morminte se află pe axa est-vest a necropolei, unde se află majoritatea suprapunerilor. Zonele cu densităţi mari şi suprapuneri sunt susceptibile de o utilizare mai îndelungată, ocupând eventual şi capetele cronologice. Există şi unele relaţii stratigrafice cu locuinţele din aria satului medieval, contemporan cu necropola. Situaţia fiecărui mormânt este prezentată sumar în catalogul celor 445 de morminte, care conţine informaţii sumare despre orietare, poziţia rituală, datele antropologice, inventar şi relaţiile stratigrafice. Planul general al necropolei indică o anume organizare, atestată printr-o mare concentrare spre răsărit şi o concentrare destul de mare în zona central-vestică.În continuare este prezentată o analiză statistică a poziţiilor rituale, ale subiecţilor reînhumaţi sau a cazurilor de înhumări cu poziţie rituală nedeterminată.Orientarea mormintelor, concentrarea lor în anumite zone, sugerează şi spaţiul cruţat, destinat amplasării bisericii, ale cărei urme nu s-au mai păstrat. Deoarece nu s-au găsit urme de zidărie cu mortar sau spărtură de cărămidă, s-a presupus că biserica cimitirului a fost construită din lemn, pe tălpi de bârne.Cu ajutorul monedelor descoperite în inventarul funerar, necropola de la Brăneşti-Vadu Anei a fost datată în secolul XVI şi prima jumătate a secolului XVII.

No abstract

No abstract