The international research devoted to the study of recipes is a flourishing area of scientific inquiry. The study of cooking recipes is an emerging scientific area in contemporary Romanian linguistics. The aim of this first part of our research is to grasp, from a semiotic angle, a set of basic features to account for a larger project of culinary text linguistics. The paper outlines the major European culinary traditions, the compositional patterns of cooking recipes and their isotopies. Moreover, we examine several textual features of recipes employing the model of Beaugrande & Dressler (1981); however, the analysis is not strictly conducted within the framework of the chosen model as other interpretative frameworks may be adopted to reveal the textual properties of recipes. "Tell me what you eat and I shall tell you what you are"( J.A. Brillat-Savarin, Physiology of Taste, 1825)

The paper aims at revealing the cultural and rhetorical features of the Romanian letter-writing by outlining the key stages in the evolution of the letter in Europe and in the Romanian cultural space. In the subsequent ages, the profile of the rhetorical frame that enabled the development of letter-writing was governed by distinct guidelines, from the discursive canons of the Antiquity and the attempts to set out an epistolary theory in the postclassical age or the emergence of the medieval epistolary manuals and of the works of epistolary rhetoric from the Renaissance to the flourishing of private correspondence in the Baroque and the Enlightenment. The natural tendency to adapt the epistolary rhetoric to the idiomatic resources of the vernacular languages spoken in Europe favoured the outset and the advancement of a Romanian epistolary style whose cultural and rhetorical coordinates are sketched in the present article."The letter is a faithful messenger" Bernhard Perger, Grammatica Nova, 1485 Preliminary remarksA multimillennial history ties letter-writing to the life of human societies, and the epistolary cultures nourished by the avatars of this major communicative activity prove that along the way the letter was conferred a rich variety of uses, either of public or of private nature. As a means of ensuring long-distance communication between individuals and/or groups, the letter preserves historical data that highlight both the circumstances of the communicative process and the personality facets of the protagonists involved in the epistolary exchange.The presence of the letter in various fields of human life reflects the old age of this efficient means of communication which was progressively adapted to face the challenges and the changes in technological progress, from the ancient Babylonian messages engraved on clay tablets (Roberts, 1843, p. 1) to the first medieval treatises on the art of letter-writing, ars dictaminis (Murphy, 2001, p. 203), and, later on, to the tradition of epistolary etiquette manuals (Bly, 2004) or to the electronic patterns of e-mails (Crystal, 2004, p. 94-128). More than a form of dialogue at a distance, as it was defined by some of the Greek and Roman rhetoricians, the letter is the expression of the human ability to store in writing flashing sequences from the kaleidoscope flux of reality, as filtered in the mind's laboratory of notions and images. From this point of view, one might even argue that all the relevant elements in the history of writing (Fischer, 2001), namely the writing tools, materials and devices, the types of writing and the canons of textual construction, also shed a light on the cultural destiny of the letter. Moreover, letters do not provide only the material evidence that certifies the advancements in the dynamics of writing, but they can also be interpreted as ideological artefacts that mirror the individual mentalities or the spirit of an age. Just as a painting offers the viewer clues and insights on both the outer, material world in which th...

Despre articol RezumatArticolul are ca țel prezentarea caracteristicilor de ordin cultural și retoric ale scrisului epistolar, prin urmărirea momentelor esenţiale din evoluţia scrisorii în spaţiul european şi în cel românesc. În epoci succesive, delimitarea cadrelor retorice în care se dezvoltă scrisul epistolar este dirijată de repere distincte, de la canoanele discursive ale antichităţii și încercările de formulare a unor teorii epistolare în epoca postclasică la apariţia manualelor epistolare medievale şi a lucrărilor de retorică epistolară din epoca Renaşterii sau la înflorirea corespondenței private în perioada Barocului și în Secolul Luminilor. Tendința naturală de adaptare a retoricii epistolare la resursele idiomatice ale limbilor vernaculare a favorizat apariția și dezvoltarea unui stil epistolar românesc, ale cărui coordonate culturale și retorice sînt schițate în lucrarea de față."Scrisoarea este un mesager credincios" Bernhard Perger, Grammatica Nova, 1485 Aspecte generaleO istorie multimilenară leagă scrisorile de viața comunităților omenești, iar culturile epistolare generate de ipostazele acestei activități comunicative probează că epistola a avut, de-a lungul timpului, o multitudine de întrebuințări, fie de natură publică, fie de natură privată. Ca mijloc prin care se asigură comunicarea între indivizi și/sau grupuri aflate la distanță, scrisoarea are proprietatea de a conserva date istorice prin care sînt puse în evidență atît împrejurările în care s-a desfășurat procesul de comunicare, cît și unele din fațetele personalităților protagoniștilor implicați în actul de limbaj avînd concretizare epistolară.Prezența scrisorii în multe din domeniile vieții omenești reflectă vechimea acestui eficient mijloc de comunicare care a fost adaptat solicitărilor și ritmurilor impuse de progresul tehnologic, de la străvechile mesaje babiloniene gravate pe tăblițe de lut (Roberts, 1843, p. 1), la primele tratate medievale (Murphy, 2001, p. 203) dedicate artei de a compune scrisori, ars dictaminis, și, mai apoi, la tradiția manualelor de etichetă epistolară (Bly, 2004) sau la tiparele electronice ale e-mailurilor (Crystal, 2004, p. 94-128). Mai mult decît a fi o formă de dialog la distanță, așa cum apreciau unii din vechii retori greci și latini, scrisoarea este expresia capacității ființei umane de a tezauriza, în scris, secvențe fulgurante din fluxul caleidoscopic al realității, după cum a fost acesta analizat în laboratorul de noțiuni și de imagini al gîndirii. Din acest punct de vedere, se poate aprecia că elementele relevante în istoria scrisului (Fischer, 2001), precum materialele și instrumentele de scris, tipurile de scriere sau mecanismele de construcție textuală, se răsfrîng și în destinul cultural al epistolei. Pe lîngă faptul că pot fi considerate ca dovezi materiale ale evoluției produse în dinamica scrisului, scrisorile pot fi interpretate și ca artefacte ideologice, întrucît dau seamă despre mentalități și despre spiritul unei epoci. Așa cum orice tablou oferă indicii atît despre starea materială...

The spread of Christianity determined major cultural changes all over Europe as well as in the entire world. Without further dwelling on the relationships between the new religion and the classical culture, we will show that, in the art of eloquence, the perspective of the fathers of the Christian Church favoured, on the one hand, the survival of some of the Ancient rhetorical works and led to the introduction of a religious rhetoric that gradually departed from the influence of the old models, on the other. This paper aims at synthetically and systematically describing St. Augustine's view on the importance and functions of elocution, in order to reveal the innovations brought by this scholar to the classical rhetorical canon.

Despre articol RezumatPe plan internațional, cercetarea științifică a rețetelor formează o arie înflori-toare de preocupări. În lingvistica românească actuală, studiul rețetelor culinare constituie o arie emergentă de explorare științifică. Obiectivul acestei prime părți a cercetării noastre este de a surprinde, din unghi semiotic, un set de trăsă-turi în jurul cărora se poate articula proiectul unei lingvistici a textelor cu profil culinar. În lucrare sînt inventariate tradițiile culinare europene majore, tiparele compoziționale ale rețetelor de gătit și izotopiile lor. În plus, sînt examinate trăsăturile textuale ale rețetelor, prin recurs la modelul avansat de Beaugrande & Dressler (1981), dar fără ca analiza să fie condusă strict în cadrele modelului ales întrucît și alte modele interpretative pot fi adoptate pentru a pune în discuție proprietățile textuale ale rețetelor culinare. IntroducereRețetele culinare sînt realizări comunicative compuse și transmise cu scopul primar de a învăța pe cineva cum să prepare un produs alimentar. Ele circulă atît pe cale orală, cît și în scris, iar particularitățile canalului de realizare a comunicării determină prezența sau absența anumitor componente structurale ale acestor producții lingvistice. Pentru început, este suficient să arătăm că, în procesul de transmitere orală, mesajul este susținut de elemente paralingvistice (accent, tempo, intonație) și nonlingvistice (limbaj corporal) care dispar atunci cînd rețetele sînt scrise. Pe de altă parte, scrisul prezintă avantaje strategice legate de acuratețea, stabilitatea și longevitatea conservării informației.Studiul rețetelor culinare s-a bucurat de mare interes din partea mai multor categorii de specialiști: etnologi, antropologi și semioticieni, istorici și lingviști, psihologi și sociologi etc. De fapt, în cultura umanității, destinul semiotic al rețetelor culinare este strîns legat de evoluția scrisului și a tehnologiei, în general. În instructiva sa carte de popularizare a istoriei scrisului, Fischer