Namenforschung

Eichler, Ernst; Hilty, Gerold; Löffler, Heinrich; Steger, Hugo; Zgusta, Ladislav

doi:10.1515/9783110114263.1

Cited by 9 publications

(2 citation statements)

References 0 publications

Supporting

Mentioning

Contrasting

Unclassified

Order By: Relevance

“…În prezent, încă lipsește o bază teoretică pentru o analiză semantică adecvată a numelui propriu ca parte a limbii naturale, fapt cu atît mai frapant cînd se fac comparații cu alte arii din semantică și sintaxă. În orice caz, o asemenea bază are rostul de a completa discuția în chestiuni care nu sînt tratate în dezbaterea dintre 2 Pentru detalii bibliografice, vezi Eichler et al (1995Eichler et al ( -1996. 3 Nu voi intra în detalii istorice aici.…”

Section: Problemaunclassified

Formă, semnificație și referință în limba naturală. O dare de seamă fenomenologică asupra numelor proprii

Willems¹

2020

Diacronia

View full text Add to dashboard Cite

În cartea mea Eigenname und Bedeutung (1996), am pornit de la observația că teoriile moderne referitoare la numele proprii nu reușesc să prezinte cu adevărat natura semantică specifică și complexă a numelor proprii. Începînd cu anii ’60 și ’70, teoretizarea legată de numele proprii a fost dominată, în ansamblu, de savanți ce-și desfășurau activitatea în tradiția filosofiei și logicii analitice, mai cu seamă John R. Searle și Paul Kripke. În orice caz, am argumentat că genul de semnificație puternic specifică, tipică numelor proprii, trebuie să fie studiată în cadrul unei teorii care se află într-un contact mai strîns cu lingvistica generală propriu-zisă. Principalele dări de seamă filosofice (referențiale îndeosebi) și logice (formale îndeosebi) pleacă de la presupunerea că numele propriu este „sprijinit” de informația enciclopedică deținută de vorbitori cu privire la referenți (Searle) sau că numele propriu este lipsit de semnificație, fiind totuși un semn designator în mod rigid (Kripke). În contrast cu aceste concepții, caut să dovedesc că o definiție general lingvistică a numelui propriu trebuie să se axeze nu doar pe chestiuni logice și filosofice, ci și pe funcția semantică, specific lingvistică, a numelui propriu ca „parte de vorbire” în enunțuri reale. O atare abordare nu are de-a face deloc cu pragmatica sau cu analiza discursului, ea aducînd în discuție o focalizare funcțională asupra numelor proprii, care, cel mai adesea, a lipsit definițiilor date numelui propriu pînă acum. Prin urmare, este propusă aici o prezentare a unei teorii semantice bazată pe unele aspecte ale unei „fenomenologii a limbajului și a lingvisticii”, așa cum o găsim pe aceasta în opera lui Edmund Husserl și în cea a lui Eugenio Coseriu. În mare, Husserl reprezintă implicațiile general epistemologice ale lucrării, iar Coseriu, aspectele specific lingvistice.

show abstract

Section: Problemaunclassified

Formă, semnificație și referință în limba naturală. O dare de seamă fenomenologică asupra numelor proprii

Willems¹

2020

Diacronia

View full text Add to dashboard Cite

show abstract

“…For bibliographical details, seeEichler et al (1995Eichler et al ( -1996. 3 I will not enter into historical details here.…”

mentioning

confidence: 99%

Form, meaning, and reference in natural language: A phenomenological account of proper names

Willems¹

2020

Diacronia

View full text Add to dashboard Cite

In my book Eigenname und Bedeutung (1996), I started from the observation that modern theories of proper names fail to do justice to the specific and complex semantic nature of proper names. Since the 1960’s and 1970’s, theorizing about proper names has been dominated largely by scholars working in the traditions of analytic philosophy and logic, in particular John R. Searle and Saul Kripke. I argued, however, that the highly specific kind of meaning typical of proper names should be studied within a theory more in touch with general linguistics proper. The main philosophical (especially referential) and logical (especially formal) accounts start from the assumption that a proper name is “backed up” by encyclopaedic information held by speakers of the referents (Searle), or that a proper name is a meaningless, yet rigidly designating sign (Kripke). In contrast to these views, I argue that a general linguistic definition of the proper name has to focus not only on logical and philosophical issues, but also on the specifically linguistic semantic function of the proper name as a “part of speech” in actual utterances. This approach has nothing to do with pragmatics or discourse analysis, but aims at describing proper names and appellative nouns as categories of speech in language use, bringing into play a functional focus on proper names that has largely been lacking in definitions of the proper name so far. An outline of a semantic theory of proper names is then proposed based on some aspects of a “phenomenology of language and linguistics” as found in the work of Edmund Husserl and Eugenio Coseriu. Roughly speaking, Husserl represents the general epistemological implications of the paper and Coseriu its specifically linguistic aspects.

show abstract

Bibliography

Stockinger¹

2013

Audiovisual Archives

View full text Add to dashboard Cite

Namenforschung

Cited by 9 publications

References 0 publications

Formă, semnificație și referință în limba naturală. O dare de seamă fenomenologică asupra numelor proprii

Formă, semnificație și referință în limba naturală. O dare de seamă fenomenologică asupra numelor proprii

Form, meaning, and reference in natural language: A phenomenological account of proper names

Bibliography

Contact Info

Product

Resources

About